Am promis ca voi scrie explicatiile mele pentru art. 37 in aceasta postare. In antepenultima postare am scris despre asasinarea limbii romane in discutiile de la comisie. Nu voi mai face referiri la ele inca o data. Fac doar precizarea ca, la acest articol, reprezentantii grupului minoritatilor nationale, altele decat cea maghiara, au dorit flexibilizarea acestuia prin posibilitatea predarii si in limba romana si a altor discipline, nu numai a Geografiei Romaniei si a Istoriei Romanilor. Au fost refuzati. La discutiile din plen am amintit ca exista in Romania liceele bilingve, unde toate materiile se predau in limbile straine respective, cu exceptia, evident, a limbii romane. Acest lucru se intampla doarece copiii, care au ca limba materna romana, trebuie sa isi perfectioneze invatarea limbilor straine predate in respectivul liceu. Pe langa importanta ca orice cetatean al tarii sa cunoasca limba tarii, toponimiile si numele proprii in aceasta, mai intervine si acest motiv pedagogic. Astfel, copiii care au ca limba materna maghiara trebuie sprijiniti sa invete cat mai mult si mai bine limba oficiala, chiar daca pentru ei aceasta nu este cea materna. Astfel se vor putea descurca in propria tara, nu vor fi limitati in gasirea unui loc de munca cat mai bun si nu vor avea un handicap de comunicare, ramanand astfel captivi unei regiuni doar. Insa, aici vorbim despre ceea ce ar fi rational inspre binele acelor copii… Interesul UDMR vad ca este altul, sa adanceasca separarea iar cel al PDL este sa nu isi piarda singurii aliati politici reprezentativi.

In momentul lansarii pachetului de legi propus de mine, in decembrie 2007, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucuresti, in prezenta domnilor Traian Basescu, Calin Popescu Tariceanu si Bogdan Olteanu, aceasta chestiune fusese transata! Desi si mie mi se ceruse acelasi lucru, am refuzat si nu a fost nici o problema majora in coalitie. In cazul PDL insa vad ca este.

Am participat in ultimele patru saptamani la discutiile din comisie si, apoi, din plenul Camerei deputatilor, pentru Legea Educatiei Nationale. La inceput am fost animat de bucurie si entuziasm pentru ca exista sansa sa dam natiunii o lege care, peste ani, isi va fi aratat roadele, ar fi crescut nivelul general de cunoastere al poporului si competitivitatea tarii. Pe masura ce dezbaterile au avansat mi-am dat seama de cat de naiv am putut fi. Aveam de luptat cu o viziune clara, rece, premediata, a autorilor de a a-si rezolva, pe de o parte, interesele personale si, pe de alta, de a da satisfactie partidului la guveranare acum, PDL. Fiindca toate cele trei proiecte discutate in comisie, cel al guvernului, cel al PSD si cel al PNL, se revendica din Pactul national pentru educatie, exista si asemanari intre ele. Pe scurt, tot ce e bun in aceasta lege nu e nou si tot ce e nou este prost. Mai mult decat atat, legea educatiei, fundamentala pentru orice natiune, a fost adoptata in Camera Deputatilor cu o viteza uluitoare si a beneficiat de un caracter anonim perfect. Am observat cum, in umbra nenorocirilor anuntate de guvern, toata dezbaterea publica s-a purtat in acea directie si puterea a putut astfel sa adopte aceasta lege cu costuri politice minime. Cel putin pana acum…

Partile bune din lege sunt cele care respecta pactul si se regasesc numai in partea de invatamant preuniversitar: descentralizarea resursei umane, cea financiara si cresterea importantei consiliilor de administratie unde, pana la urma, consiliul profesoral, fara director, reprezinta 50%. Acesta a fost, de fapt, si singurul amendament de fond acceptat la aceasta lege si inlocuieste propunerea guvernului ca in CA-uri proportia sa fie 4 profesori, 4 reprezentanti ai CL si 4 parinti, plus directorul. Acest articol ar fi permis politizarea completa, in toate culorile, a scolii romanesti. Voi incerca in continuare, pe scurt, sa prezint motivele mele majore de nemultumire, exemplificate cu articole ale legii, motive care, la final, au inclinat balanta si m-au determinat sa votez impotriva acesteia, in ciuda inceputului acestei fraze.