Duminică, 29 mai a.c., Organizaţia Municipală a Partidului Naţional Liberal a organizat prezentarea unui nou capitol din cadrul Programului de Guvernare Locală. Evenimentul a avut loc la Restaurantul Select, Sala Barocco şi a constat în expunerea strategiei noastre educaţionale.
Excelenta prezentare, intitulată „Perspective şi soluţii locale pentru susţinerea unei educaţii ieşene de calitate”, a fost organizată şi moderată de coordonatorul comisiilor de specialitate din cadrul PNL Iaşi, doamna prof. dr. Camelia Gavrilă, director al Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi.
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai mediul educaţional şi cultural ieşean, precum şi lideri liberali ieşeni.